Puteti sa vedeti Jurnalul lui Bridget Jones? Eu nu. Situatiile „distractive” in care se afla personajul principal nu mi se par deloc asa. Nu, ma fac sa ma rusinez si sa vreau sa apas imediat pe stop. Si stiu ca nu sunt singura. Mai mult, stiu ca ceea ce simtim cu colegii de suferinta are chiar si un nume – rusinea spaniola.

Care este lagatura cu Spania?
Runet sustine ca expresia „rusine spaniola” a venit pe la noi ca o traducere din engleza a expresiei Spanish shame si ca, la randul sau, este o traducere a din limba spaniola la „vergüenza ajena”, „rusinea pentru altul”. In sine, acest sentiment nu este nou, iar afilierea geografica nu afecteaza capacitatea de a experimenta acest sentiment. Cu toate acestea, spaniolii au fost primii care au venit cu un nume separat pentru aceasta stare.

Totusi, ceea ce este mai interesant nu este de unde provine conceptul, ci ceea ce te face sa rosesti dureros, urmarind greselile strainilor. Si apropo, „rusinea pentru altii” nu este nicidecum o expresie figurativa.

Doctore, ce e cu mine?
„Rusinea prinde viata nu numai in psihic, ci si in corp”, explica psihologul. – Pe vremuri, noi insine ne puteam gasi intr-o astfel de situatie neplacuta, iar acum aceasta „reinviere” ne face sa ne ascundem de noi insine: nu mai vizionam filmul, intoarcem privirea, parasim camera, mergem pe cealalta parte a strazii. A nu fi, a nu fi prezent, a nu vedea.

Pe persoana care se afla intr-o situatie incomoda, noi o consideram automat vinovata de incalcarea regulilor.
Am proiectat ceea ce se intampla asupra noastra si acum incercam sa suprimam aceste amintiri. In cele din urma, ne este rusine de propria noastra rusine, pe care fiecare dintre noi a experimentat-o.”

De ce simtim in general rusine si jena pentru actiunile altuia? Psihologul considera ca acest lucru se intampla daca:

1. Ne interzicem multe – in special, sa aratam stanjeniti sau prosti. Puterea interdictiei interne este atat de mare incat evitam chiar sa ne uitam la ceea ce se intampla. De asemenea, este un semn ca nu ne acceptam pe noi insine – asa cum suntem, cu toate neajunsurile.

Dobandim aceste interdictii si atitudiniinnascuta: „invatam” sa ne fie rusine de la varsta de trei pana la sapte ani, reactionand astfel la cenzura celorlalti. (Aici punem mentiona – Cei 7 ani de acasa!) Treptat, de la o reactie la evenimente externe specifice, rusinea se poate transforma intr-o stare interioara familiara.

2. Tindem sa ne asumam responsabilitatea pentru actiunile celorlalti: simtim implicarea noastra si credem ca putem influenta cumva situatia. Consideram automat o persoana care se afla intr-o situatie incomoda „vinovata” de incalcarea regulilor, publice sau nespuse.

„Rusinea, vinovatia si jena apartin triadei emotiilor sociomorale”, explica psihoterapeutul. „Ele apar atunci cand standardele noastre morale sunt afectate si regulile morale sunt incalcate.”

Privind „rusinea” participantilor, unii experimenteaza o jena chinuitoare, altii batjocoresc/

3. Simtiti frica de respingere. Chiar si in cele mai vechi timpuri, expulzarea din trib a fost cea mai teribila pedeapsa si inca traim groaza la gandul ca societatea il poate respinge pe altul (si posibil pe noi insine) pentru actiuni ridicole sau nepotrivite.

4. Ne identificam cu altul, ne consideram parte din acelasi grup ca si persoana care face lucrurile „gresite”. Si deja suntem noi cei care nu suntem suficient de buni, si nu acest erou ciudat, incomod de pe ecran (sau un strain intalnit in viata reala).

„Rusinea si mandria pentru altul apar nu numai atunci cand aceasta persoana apartine aceluiasi grup mic ca si noi: familie, clasa de scoala, departament la serviciu”, „dar si atunci cand amandoi apartinem aceluiasi grup social mare, a caror calitate de membru este semnificativa pentru noi. De exemplu, un psiholog poate avea rusine fata de un alt psiholog pe care nu-l cunoaste, cu care este unit prin apartenenta la o comunitate profesionala.

Exprimand emotiile cu voce tare, parca le spunem altora: „Nu as face niciodată asta, nu sunt ca ei”.

Aproape de suflet
Devenind martori ai greselilor publice ale altora, toti experimentam diferite grade de disconfort. Se pare ca motivul pentru aceasta poate fi un alt nivel de empatie: cu cat este mai mare, cu atat avem mai multe sanse sa rosim pentru altii, chiar si pentru straini.

„Acest lucru este dovedit de rezultatele unui studiu realizat de angajatii Universitatii din Lübeck (Germania) – Se dovedeste ca sentimentul de rusine fata de ceilalti si empatia sunt strans legate. Tendinta noastra de a empatiza cu ceilalti este motivul pentru care dorim sa protejam de rusine o persoana care se afla intr-o situatie incomoda.

Acest lucru este cel mai evident atunci cand vizionati comedii si reality-show-uri: vizionați „rusinea” participantilor, unii se confruntaa cu stanjenie chinuitoare, altii batjocoresc (umilinta altora serveste drept combustibil pentru stima de sine).

Bridget si cu mine
Ca experiment, ma fortez sa revad Jurnalul lui Bridget Jones, un fragment in care eroina vine la o petrecere imbracata in iepurasul Playboy. Totul converge: atat identificarea (amandoua suntem femei cam de aceeasi varsta, statut social si chiar aceeasi profesie), cat si teama de a fi ridiculizat si respins (unul dintre cele mai comune cosmaruri: ma trezesc goala intr-un loc public), si un nivel destul de ridicat de empatie.

Ca rezultat – un val sufocant de rusine si obraji aprinsi. Si se pare ca traiesc aceasta situatie mai greu decat eroina: spre deosebire de mine, Bridget stie sa rada de neajunsurile ei si, in cele din urma, sa se accepte pentru ceea ce este. Deci am multe de invatat de la ea, dar asta e alta poveste.